E o cifră rotundă și frumoasă, așa cum ne place pe șantier, măsurat din 5 în 10 :). Lăsând gluma la o parte, nu m-am gândit că voi ajunge, alături de echipa mea, să ajungem la un număr atât de mare de abonați pentru un content atât de nișat. De ce contează numărul de abonați?
Anual sunt peste 25.000 de autorizații noi de construire emise din care în medie 10.000 sunt locuințe individuale. Și m-am întrebat – cum pot ajunge câte un pic în fiecare proiect, să îl fac măcar un pic mai bun? Doar în proiectare puteam face un număr limitat de proiecte de bună calitate, dar de fapt cu toții merită o casă mai bună. Pasivă sau nu, din lemn sau din alte materiale, indiferent de soluție, mărime, poziție geografică – construcțiile în care noi trăim și ne desfășurăm activitățile, pot fi construite mai bine, mai eficient, mai sănătos și nu cu un efort extrem de mare.
Avem norocul de a trăi într-o eră cu multă tehnologie în jurul nostru și cu acces la informație, în care totul e la un click distanță. Avem mai multă tehnologie în buzunar decât prima misiune în spațiu de acum (doar) 60 de ani, și deși trăim aproape 24 din 24 într-o construcție, uneori azi construim mai prost ca acum 50 de ani.
De aici crezul acestor materiale video, și de aici dorința de a da mai departe, de a împărtăși, de a oferi informație, de a educa și comunica despre cum se construiește corect și de aici și importanța de a da și voi mai departe și de a vă abona. Vă mulțumesc tuturor celor care urmăriți, distribuiți și susțineți tot ce facem noi aici!
Soflete.ro este un nume, dar pe șoflete.ro sunt o mână de oameni:
Darius Bogdan – ”domn’ director”
Vlad Florea – ”băiatu cu camera / maestrul de creație”
Cristina Mihei – ”puntea cu exteriorul”
Crisitna Tartău – ”schemuțolog”
Și nu în ultimul rând: Cătălin Caraza și Timu Octavian că ii tolerează chiulurile lui Șoflete din Inginerie Creativa
Mulțumesc Ilie Bucsa si Patricia Opincariu de la PIBO (gifts) pentru #memacusoflete – care azi este imaginea de start a acestui video 🙂