Cine este nea’ Mircea – Cum este viața pe macara?

Am zic să aici o să vorbesc despre pisici și concerte, dar cum în perioada asta de stat în casă nu mai am acces la nici una din ele, mă întorc tot la construcții…

Prin clasa a 2-a am făcut la clubul de aeromodelism o macara, din lemn de brad și balsa, inspirat fiind de șantierul noii case de cultură din Covasna, ce începuse fix când magazinul de jucării la care lucra mama se deschisese. (din păcate clădirea e acum un șantier rămas în paragină).
Am fost fascinat de macaraua turn și … m-am apucat să o desenez. Profesorul de modelism mi-a arătat atunci ce înseamnă vederile 2D și așa am făcut primele schițe tehnice, după care am construit macaraua, perfect funcțională: cu scripeți, contragreutăți, braț mobil, turn rotativ.
Și cam de atunci fascinația pentru construcții.

25 de ani mai târziu – adică vara trecută – l-am cunoscut pe șantierul de la #smartware pe ‘nea Mircea, operator pe ‘’Bibilica’’ – macaraua de 90 de tone cu care am montat structura de CLT.
Am apreciat mult la el implicarea, atenția, precizia, răbdarea și mai ales pasiunea cu care își făcea meseria, iar în cele 45 de zile de șantier, am aflat o parte din poveștile lui de pe șantierele patriei. ‘Nea Mircea e din generația aia de oameni care au construit multe la viața lor, care au trecut prin multe experiențe și șantiere de tot felul, dar mai ales e un om care își iubește meseria și oricât de grea e viața de șantier, vorbește cu mândrie de ce face!
Și am făcut un mic vlog cu el:

Ce-ai vrea să îmi spui?

Eu personal sunt implicat în foarte multe proiecte: șantiere, deplasări, cursuri, proiectare și blog. Din acest motiv s-ar putea ca răspunsul meu să ajungă mai greu la tine. 

Ce-ai vrea să îmi spui?

Eu personal sunt implicat în foarte multe proiecte: șantiere, deplasări, cursuri, proiectare și blog. Din acest motiv s-ar putea ca răspunsul meu să ajungă mai greu la tine.