Despre 2020 în construcții se vorbește de mult timp: directive, norme, legi, condiții, constrângeri, schimbări, reduceri de consum, eficientizare energetică, creșterea performanțelor tehnice ale clădirilor. Iată-ne aici, acum! Ce facem mai departe?
Eu personal mi-am propus să îmi dedic mai mult timp acestui blog – pentru că simt că este un proiect al meu, care mă reprezintă și prin care pot să comunic așa cum îmi doresc – onesc și aplicat – atât despre experiența mea în proiectare și în execuție în construcții cât și despre experiențele celor pe care îi cunosc sau cu care am interacționat în acest domeniu. Deși este un proiect intens, care are nevoie de multă energie investită, simt că mă încarc, pentru că dând mai departe cunoștințele dobândite până acum, fac loc pentru altele noi. De aceea pentru 2020 am pregătit o serie de teme de documentare și comunicare.
Hai alături de mine în această experiență educațională, prin care eu îmi doresc să construiesc mai bine alături de toți cei care văd în construcții nu doar materiale și bani, ci văd calitatea vieții și a mediului construit, văd clădiri în care – trăind confortabil și sustenabil – putem deveni oameni mai buni.
Poți contribui și tu prin a da mai departe materialele realizate de mine și echipa mea pe rețelele de socializare și mediile de comunicare, pentru ca toate informațiile de aici să ajungă gratis la toți cei din jur.
Ce ți-ai dori mai mult de la mine și de la blog în 2020?
Și tu ce ți-ai propus personal pe acest an?