În liceu am trecut prin terapie intensivă de fizică, de bună voie și nesilit de nimeni 🙂. Stăteam cu prof. Tănase în cancelarie până la ora 4, zilnic. Rezolvam probleme și descopeream fenomene în tot felul de cărți. Atunci am auzit prima oară de CERN și mă gândeam ce fain și greu trebuie să fie să ajungi acolo.
Aici se cercetează acum de la particule cosmice ce stau la baza existenței noastre la tipuri noi de izotopi utilizați în medicină, în imagistică medicală sau tratarea unor afecțiuni și nu numai.
Pe lângă tehnologia în sine, ce o depășește pe cea de la CERN Elveția, și clădirea în sine este o ‘’minune’’ a ingineriei moderne, pentru că România este o țară seismică și este o provocare imensă să faci o clădire a cărei fundație să nu se miște deloc atât din vibrațiile activităților din jur cât mai ales din mișcările pământului. Radierul de beton este pus pe sute de amortizori și disipatori seismici ce stau la rândul lor pe piloți din beton armat adânc ancorați în pământ. O altă provocare a fost asigurarea unei temperaturi constante în toată clădire, pentru care pereții din beton armat lucrează ca și mase termice cu inerție mare și toată energia termică este asigurată prin sute de foraje de adâncime mare pentru pompa de călduă gigantică.